Înregistrat:
Ministerul Justiției al Republicii
Moldova,
Nr. 1677 din 24.12.2021
Ministru Sergiu LITVINENCO

O R D I N

12 noiembrie 2021
nr. 11

 

cu privire la aprobarea Clasificatorului Ocupaţiilor
din Republica Moldova

În temeiul pct. 2 al Hotărârii Guvernului nr. 208/2021 privind aprobarea structurii Clasificatorului Ocupaţiilor din Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr. 239-248, art. 463),

ORDON:

  1. Se aprobă Clasificatorul Ocupaţiilor din Republica Moldova (CORM 006-2021), (se anexează).
  2. CORM 006-2021 se aplică în toate domeniile de activitate economică şi socială şi este obligatoriu pentru toate autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, întreprinderile, organizaţiile şi instituţiile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, şi pentru alte persoane juridice şi fizice, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova, la completarea documentelor oficiale, ori de câte ori se cere indicarea ocupaţiei.
  3. În vederea asigurării tranziţiei de la Clasificatorul Ocupaţiilor din Republica Moldova (CORM 006-14), aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei nr. 22/2014, cu modificările ulterioare, la noul CORM 006-2021, CORM 006-14 va fi utilizat în paralel cu CORM 006-2021 până la 30 iunie 2022.
  4. Modificarea şi completarea ulterioară a CORM 006-2021 la solicitarea utilizatorilor se va efectua de către Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale în modul stabilit la punctul 5 din Clasificator.
  5. Se abrogă Ordinul Ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei nr. 22/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 120-126, art. 670), cu modificările ulterioare, din data de 01 iulie 2022.
  6. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi este plasat pe pagina web oficială a ministerului.
MINISTRU
Marcel SPATAR