OBLIGAȚII, INTERDICȚII, RESTRICȚII PREVĂZUTE DE ACTELE EMISE DE CNESP ȘI CSE (COVID-19)
APLICABILE ACTIVITĂȚILOR PERSOANELOR JURIDICE DE DREPT PRIVAT

(la situația din 31 martie 2020)
  1. REGULI COMUNE, valabile pe toată perioada instituirii stării de urgență - până pe 15 mai 2020
  2. REGULI SPECIFICE, AFERENTE ACTIVITĂȚILOR ECONOMICE
  3. REGULI SPECIFICE AFERENTE ACTIVITĂȚII DE TRANSPORT

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale
Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică

GHID PRACTIC

Aprobat prin ordinul Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al RM nr 315 din 25 martie 2020

Măsuri-cheie pentru prevenirea infecţiei COVID-19 Ia locul de muncă

Autori: Ivirie Pînzaru, Svetlana Gherciu, Raisa Russu-Deleu

Referenţi:
Natalia Caterinciuc - dr. şt. med., şef Direcţie prevenirea şi controlul bolilor transmisibile din cadrul ANSP.
Natalia Silitrari - şef Direcţie promovarea sănătăţii din cadrul ANSP

Prezentul Ghid practic este destinat angajatorilor şi angajaţilor din economia naţională, care prestează servicii de producere, comercializare a bunurilor şi mărfurilor destinate populaţiei

Îndrumar de elaborare şi întreţinere a actelor normative din domeniul legislaţiei
muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă, pe care angajatorul este obligat
să le deţină ca dovadă a conformităţii la perevederile legislaţiei în vigoare

Actele respective pot fi solicitate de inspectorii de muncă în cadrul vizitelor de control.

A. RAPORTURI DE MUNCĂ (Codul Muncii nr. 154-XV din 28 martie 2003)